M-am născut în 1969, la Reghin, dar de la vârsta de 6 luni am trăit la Miercurea Ciuc. Aici mi-am făcut studiile, în 1987 luându-mi diploma de bacalaureat la secţia Mecanică a Liceului de Matematică-Fizică (azi, Colegiul „Márton Áron”). În 1991 am terminat secţia din Miercurea Ciuc a Institutului Construcţii de Maşini din Braşov. Din fericire, nu mi-am exercitat niciodată profesia…Între timp am fost electrician, laborant în construcţii, contabil. Cotitura cea mare s-a produs în 1994, când la Oradea s-a înfiinţat Colegiul de Presă „Ady Endre”, unde am fost admisă şi sunt mândră că sunt absolventă a primei promoţii. Ca om de presă proaspăt ieşit de pe băncile şcolii şi vrând să schimb lumea, am ajuns la televiziunea locală, SynTv din Gheorgheni. Acolo am fost reporter, prezentator, redactor. Mi-a făcut o impresie deosebită prezenţa în emisiunile transmise în direct, mai simt şi azi în tot corpul emoţiile, fiorul pe care le-am încercat atunci. A fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele în toate privinţele. În 1998 am dat admitere la clasa Bolyai a Colegiului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Budapesta, la secţia Regie.
Atunci pentru mine a început o viaţă nouă. Am avut ocazia să învăţ de la oameni de talia lui mint Popper Péter, Báron György, Vicsek Ferenc, Xantus János. Şi, desigur, „am furat” multe secrete şi de la colegi. Şi am văzut o mulţime de spectacole şi filme, care uneori mă inspiră şi azi. La Emisiunea în limba maghiară m-am angajat în 2003, după ce am avut colaborări la redacţie ani de zile. Conform cărţii mele de muncă, sunt reporter, dar şi aici, la fel ca şi la prima televiziune unde am lucrat, sunt şi redactor, şi moderator. Mă simt aproape de media publică, nu m-aş imagina „funcţionând” la o televiziune comercială. „Este timp”, ca să citez titlul unui film al lui Gothár Péter, poţi scoate din mână lucruri frumoase şi exigente. Mă interesează oamenii, îmi place să pun întrebări (desigur, în limitele bunei cuviinţe), sunt un om curios.
Dintre lucrările mele de până acum aş aminti filmele-portret despre tanti Kacsír Micu şi cuplul de artişti plastici Csillag István şi Imola, reportajul realizat după inundaţiile din 2005 ce au afectat Banatul şi „eterna mea dragoste”, rubrica Cine-ma. Rovatot, în care intervievez şi stau de vorbă cu regizori cu prilejul unor festivaluri sau evenimente culturale.
Mă recomand pe mine însămi şi Emisiunea în limba maghiară !